De ce este importantă calitatea aerului în școli?

Majoritatea oamenilor sunt conștienți de efectele poluării aerului din exterior asupra sănătății lor, însă și poluarea aerului pe care îl respirăm în interior are un impact semnificativ și dăunător asupra sănătății noastre. Studiile EPA (Environmental Protection Agency, USA) asupra expunerii oamenilor la poluanții atmosferici indică faptul că nivelele poluanților din interior pot fi de 2-5 ori mai mari – și uneori de 100 de ori mai mari – decât nivelele poluanților din exterior. Aceste nivele sunt îngrijorătoare, pentru că majoritatea oamenilor petrec aproximativ 90% din timpul lor în interior. O calitate bună a aerului interior contribuie la un mediu favorabil pentru elevi/studenți, la performanța profesorilor și a personalului școlii, și la un sentiment de confort, sănătate și bunăstare. Aceste elemente combinate vin în sprijinul îndeplinirii misiunii oricărei școli – educarea copiilor. Gestionarea unei calități bune a aerului interior include: 

– Controlul poluanților din aer; 

– Introducerea și distribuirea de aer curat în spațiul școlar; 

– Menținerea unei temperaturi adecvate și a unui nivel de umiditate optim.

Temperatura și umiditatea sunt două elemente care nu pot fi tratate superficial, pentru că multe dintre plângerile privind confortul termal în interiorul școlilor semnalează o slabă calitate a aerului. Iar cei doi factori menționați sunt printre cei care afectează nivelele de contaminare a aerului în interior. 

Importanța calității aerului interior

În ultimii ani, studiile comparative realizate de Comitetul Consultativ Științific al EPA au arătat că poluarea aerului în interior este în top 5 riscuri provenite din mediul înconjurătorce pot avea un impact major asupra sănătății publice. O calitate ridicată a aerului în interior poate ajuta școlile să își atingă cel mai important obiectiv: educarea copiilor. Neasigurarea unei calități bune a aerului pe care elevii îl respiră în interiorul unităților de învățământ pot duce la efecte pe termen scurt și lung asupra sănătății copiilor, profesorilor și a personalului școlar precum: 

– Tuse; 

– Iritație în zona ochilor; 

– Dureri de cap; 

– Reacții alergice; 

– Agravarea astmului sau a altor boli respiratorii; 

În cazuri rare, poate contribui la unele afecțiuni care pun în pericol viața precum boala legionarului sau intoxicație cu monoxid de carbon.

Există dovezi că expunerea în mediul interior la alergeni precum acarieni sau mucegaiuri poate declanșa simptome de astm la copii. În astfel de condiții, putem vorbi de un impact asupra prezenței fizice a copiilor în școli, asupra confortului și performanței lor, și despre reducerea performanței profesorilor și a personalului școlar.

Problemele ce țin de calitatea aerului în interior pot fi subtile și de cele mai multe ori nu au efecte ușor de identificat asupra sănătății sau asupra bunăstării. Simptome includ: dureri de cap, oboseală, dificultăți de respirație, congestie nazală, tuse, strănut, amețeală, stare de vomă sau iritarea ochilor, a nasului, a gâtului și a pielii. 

Fiind în plin proces de creștere și dezvoltare, copiii pot fi mult mai predispuși la a dezvolta diverse afecțiuni din cauza poluării aerului din interiorul unităților școlare decât adulții. Copiii inspiră mai mult aer, mânăncă mai multă mâncare și beau mai multe lichide în raport proporțional cu greutatea lor decât adulții. De aceea, calitatea aerului în interiorul școlilor este un aspect important.